vineri, 17 noiembrie 2017

DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

O POVESTE SPUSA DE PARINTELE CLEOPA

Era odata un om invatat sa fure. Macar de-ar fi fost sarac. Da de unde ! Era om gospodar, avea femeie buna, credincioasa si copii; avea boi, avea oi, cai, porci, vite, pasari, pamant, livezi, vii, dar a fost crescut rau de parintii lui, ca nu era satul pana nu manca ceva de furat. 
Omul acesta de multe ori avea discutii cu sotia lui. Sotia lui buna ii spunea :
- Mai, omule, ulciorul nu merge de multe ori la apa - caci ii rusine in sat; daca te-o prinde pe tine ca furi, toti or sa te judece pe tine de ce ai furat, ca ai tot ce-ti trebuie. De ce furi, ma ?
- Femeie, eu nu pot. Pana n-oi mai lua eu ceva de la cutare boier, de la cutare om, de la cutare proprietar ... !
Odata era in luna lui iulie, luna era plina pe cer si era senin ca ziua. El venise din tarina si a vazut lanurile pline de clai de grau, jumatati de grau, cum se cheama in alte parti. 
Ce s-a gandit el ? "ce bine ar fi sa aduc eu o caruta de grau din acesta la mine acasa", ca era grau frumos. 
A venit acasa, a pregatit caruta si caii, drugul de legat snopii, a pus niste fan pentru cai si iarba verde in caruta si-n puterea noptii, cand doarme si pasarea - cum zice taranul - si si-a luat copilita de numai trei-patru ani cu el. 
Copilei ii placea sa mearga cu tata-sau cu caruta totdeauna.
- Tataica, ma iei cu caruta ?
- Te iau ! Da' ma-sa a zis :
- Stai acasa !
- Nu ! si a inceput a plange copila.
- Da-i drumul ! Copila vrea sa auda cum merg caii, s-o plimbe tata-sau cu caruta. 
Dar a fost o pronie dumnezeiasca aceasta si purtare de grija a lui Dumnezeu. A venit omul acela la furat snopi in tarina. Un lan de grau era langa o padure mare si un drum de tarina pe marginea padurii. El a tras caii cu oistea pe unde trebuia sa iasa din lan, a luat din gura cailor zabala si le-a dat sa manance.
Copilita a ramas la caruta. Era luna, senin si se vedea bine la mare distanta. Si s-a dus pe lan omul asta, de meserie hot din copilarie, si a inceput sa se uite in toate partile; si la stanga; si la dreapta si inainte si inapoi. Se uita asa...
De ce se uita ? Pai, ca nu cumva sa fie vreun paznic pe lan. Dar tot el isi zicea : " Chiar daca ar fi, acum doarme intr-o claie, ca acu-i puterea noptii ". In acest timp copilita se uita din caruta cum taica-sau se uita in toate partile, si incolo, si incolo si se minuna ea in mintea ei - copii naivi - de ce oare se uita taica-sau asa ?
Dupa ce s-a incredintat el ca nu este nimeni si nu-l vede nimeni, a luat cativa snopi de grau si a venit la caruta. Copilita, prin care a vorbit Duhul Sfant, il zice lu' taica-sau :
- Tataica, mata ai uitat ceva !
- Dragul tatei, dar ce-am uitat ?
- Mata ai uitat ceva ! Te-ai uitat in toate partile dar ai uitat sa te uiti si in sus !
- Cum ai zis ?
- Mata in sus de ce nu te-ai uitat ? 
Dar copila n-a zis sa-l mustre pe tatal ei. Ea a crezut ca poate asa-i bine, daca se uita in toate partile, sa se uite si in sus. Dar asta l-a costat pe om foarte mult.
- Cum, cum ai zis ?
- Tataica, eu am crezut ca trebuie sa te uiti si in sus ! 
Si atat l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, ca a luat snopii inapoi, s-a dus si a refacut claia; a venit, a intors caii, a pus zabala cailor, a pus copilita in caruta si cu caruta goala, s-a intors acasa. 
Si veni acasa; femeia stia ca nu vine niciodata cu golul. Ori fura bostani, ori popusoi, ori grau, ori altceva, el venea incarcat. Il vede, ca vine cu golul, de data asta mai erau doua-trei ceasuri pan-la ziua :
- Mai omule, dar ce-ai patit ? Ce-ai patit ?
- Femeie, cate zile voi avea nu mai fur !
- Ce-ai patit ? 
Te-a prins ! Bine ti-a facut ! Ea credea ca l-a prins. Te-a prins ? Ti-am spus eu tie. Asa, gospodar la furat! 
- Mai femeie, nu m-o prins nimeni.
- Nu cred. Te-o prins ! De ce-ai venit cu golul ?
- Nu mai fur cate zile oi avea !
- Dar ce-ai patit ? El arata copilita si zice :
- Din cauza copilei.
- Dar ce ti-a facut copila ?
- Din cauza ei nu mai fur in veacul veacului. Caci a vorbit Duhul Sfant prin gura ei.
- Dar ce-a zis copila ?
- Eu m-am dus pe lan - cum ii obiceiul meu - si-nainte de a incepe a cara snopii, ma uitam : in stanga, in dreapta, incoace-incolo. Copilita ma vedea de la caruta si cand am venit mi-a zis : " Tataica, mata ai uitat ceva; ai uitat sa te uiti si in sus ". Atunci m-am gandit, cat sunt eu de nebun. Dumnezeu imi vorbeste prin gura copilei, ca trebuia sa ma uit mai intai in sus; ca daca ma uitam in sus, nu mai era nevoie sa ma uit la dreapta, la stanga sau inainte, ca de ochiul cel de sus nimeni nu se poate pazi. Ochii lui Dumnezeu - cum spune Solomon - sunt de milioane de ori mai luminosi de cat soarele si nu este loc unde nu cerceteaza atotstiinta lui Dumnezeu. Cum zice si Apostolul : "Stiinta lui Dumnezeu strabate pana la despartirea duhului de a sufletului; nu numai pana la despartirea trupului de a sufletului ".
Omul este icoana Preasfintei Treimi. El are minte, cuvant si duh. Duhul cel in chip de raze de lumina, care-i in inima, cu acesta omul ii mai mare decat ingerii; ca ingerii nu s-au facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ci numai omul. 
Mintea este chipul Tatalui, cuvantul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viata facator este chip al Duhului Sfant.
Acest duh de viata nu-i duhul cu care vorbim - acesta este sluga mintii si are altfel de cuvant. Iar acela este un dor ganditor, sta intre minte si intre cuvant si circumscrie - are in sine -  si minte si cuvant, dupa Sfantul Grigorie Palama, preaindumnezeitul la minte.
Deci, pana acolo strabate stiinta lui Dumnezeu, pana la despartirea duhului de a sufletului si nimeni nu poate sa se ascunda cu vreun gand de la atotstiinta Ziditorului.
Acest Duh Sfant l-a cercetat pe acest om cu frica lui Dumnezeu si s-a gandit : " De acum inainte nu voi mai fura in veci, cat voi trai. Ba am sa ma duc sa ma marturisesc si sa-mi fac canonul pentru cate am facut in viata, ca daca ma mai duc la furat trebuie mai intai sa ma uit in sus. Si daca ma uit in sus, mi-e destul atat, ca sa nu mai pot fura in vecii vecilor, ca de ochiul Cel de Sus nimeni nu se poate pazi ".

Iarasi va spun : inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu. Ea este temelia tuturor faptelor bune. 

Intelepciunea are doua capete : primul este frica de Dumnezeu si cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, ca toata fapta buna se incepe cu frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea lui Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si cea mai inalta fapta buna.
Dumnezeu cel inchinat in Treime, Parintele, Cuvantul si Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta si nedespartita si Preacurata Lui Maica si toti sfintii sa ne fie in ajutor, sa nu uitam frica lui Dumnezeu si sa pazim poruncile Lui. Amin.

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Nimic nu este acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte ați spus la întuneric se vor auzi la lumină; și ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri. Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de Acela care, după moarte, are putere să vă arunce în gheena; da, vă zic vouă, de Acela să vă temeți. 
Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Și nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu; ci și perii capului vostru, toți sunt numărați. Nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. Și zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi și la dregători și la stăpâniri, nu vă îngrijiți cum sau ce veți răspunde, sau ce veți zice, că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu