luni, 5 iunie 2017

CATEVA GANDURI DE RUSALII

"Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (Fapte 2, 1-4)

In amintirile mele - pe care mi le descopar ca pe ceva de mare pret, lucrul acela ce-l tii ascuns dar pe care simti nevoia sa-l privesti din cand in cand - Rusaliile sunt un punct luminos!

Bunica trata sarbatoarea asta intocmai zilei de Pasti. Si, ca si in ziua Invierii Domnului, de Rusalii trebuia sa fim toti impreuna! Familia se reunea si bunicul, asezat in capul mesei, dadea semnalul ca putem manca, dupa ce bunica incheia rugaciunea. Nimeni nu ar fi indraznit sa puna mana pe lingura inainte ca el sa faca asta!

Cand am ajuns la casa mea... evenimente triste au erodat aceasta traditie. Tata si bunicii s-au dus la Domnul, sora mea s-a casatorit si... si-a construit viata ei, in timp ce eu, cu ai mei si cu mama, am incercat sa ducem traditia intr-un fel ceva mai ... modern dar la fel de important.
Sotul meu nu avea obiceiuri patriarhale, cu toate eforturile mele de a-i da puterea si respectul unui sef, iar mama... nici ea nu avea veleitati de matroana! Timpurile se schimbasera dar traditia de a ne reuni a ramas aceeasi.

Cand ne-am mutat in Ardeal, sarbatorile religioase isi strigau, pe strazile pustii forta comunitatii in comuniune!
Localurile erau goale, strazile asemenea si nimeni nu ramanea departe de familie in zilele acestea! Chiar si cei singuri erau invitati in cate o familie de prieteni ori cunoscuti!

Sunt plecata de 12 ani dar banuiesc ca acolo lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, societatea ardeleana fiind una traditional-conservatoare!

Am asezat la inceputul articolului pasajul din Faptele Apostolilor nu intamplator. Acolo ni se arata unde sta puterea pe care o aduce Duhul lui Hristos noua. 

"Focul, in chipul caruia Si-a facut aparitia Duhul Sfant, nu era unul natural si din acest motiv Scriptura vorbeste de limbi ca de foc si nu limbi de foc. E importanta aceasta precizare pentru ca exista o diferenta majora intre lumina dumnezeirii si lumina focului. Lumina dumnezeiasca fiind necreata nu sufera schimbari si alterari, precum cea a focului. Iar daca lumina focului este cand mai putin intensa, cand intensa, in functie de foc, lumina dumnezeiasca fiind necreata, nu i-a luminat pe Apostoli progresiv." *


Insa in relatare se omite cuvantul "Apostoli", ceea ce ne duce cu gandul ca "in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). 

Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma chiar ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului!"*

"Faptul ca limbile apar impartite, denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. 
Acest Duh sfinteste asadar pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoanele aflate in comuniune sau pentru comuniune."*

De aceea nu trebuie sa fim niciodata singuri intr-o astfel de zi si nici plecati in vacante, departe de familie!
Mini-vacantele astea sunt pentru a ne reuni, pentru a reinnoda firele rupte sau uzate de fel si fel de intamplari ale relatiilor dintre noi, pentru a ne incarca cu puterea Duhului lui Hristos care se pogoara peste cei aflati impreuna.

Sa ne cautam, sa ne adunam, sa petrecem impreuna in astfel de zile cand e necesar sa fim in comuniune cu ai nostri si cu Hristos, nelasand sa ni se piarda traditia, oricat de risipiti am fi!

Sarbatoare frumoasa impreuna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu