Cand cred ca sunt mai buna si mai capabila sa fac lucruri de folos pentru sufletul si pentru aproapele meu, atunci apare "neprevazutul", "neasteptatul" care ma smereste!
Asa se face ca, desi aveam convingerea ca Postul cel Mare avea sa ma ajute sa mai urc o treapta - gandind ca, desi starea sanatatii mele m-ar fi putut scuti de postire, jertfa mea ar fi fost mai mare - in loc sa urc... am simtit ca am coborat!
Ganduri straine de mine m-au cotropit, un anume spirit de cearta m-a invadat si, cu toata stradania mea, nici cu iubirea pentru cei din afara familiei mele nu am prea fost la inaltime!
Si am ajuns iar de unde am plecat!
Cum am de facut o investigatie medicala mai amanuntita, am decis sa revin la... post!
Debarasata de presiunea rigorilor impuse de Postul Mare, ma nevoiesc cu drag postind... cu apa si cativa pesmeti pe zi!
Dar nu despre postul meu voiam sa marturisesc aici ci despre senzatiile pe care le am de 5 zile incoace, flamanzind.
In aceasta perioada mi s-a aratat inca o data, daca mai era nevoie, ca...
- manac mai mult decat ii este necesar corpului meu;
- nevoia de a ma desfata mancand este una a creierului mai mult decat a corpului;
- mancarea poate fi un motiv de suferinta, fiind mult mai periculoasa decat flamanzirea;
- cand flamanzesc... mintea imi este mai clara, imi vad neputintele, constientizez limitele si simt nevoia sa ma fac mica, nevazuta, si nicidecum sa-mi ridic orgoliul la cotele nepermise, ceea ce devine periculos pentru suflet... mai ales daca-mi imi doresc indreptarea mea!
- si nu in cele din urma, nevoia de rugaciune, de comuniune cu Dumnezeu, devine vie, necesara, imbucuratoare!
Asadar stradania de a face bucate gustoase de post este una nepotrivita! Respectand rigorile postului, care implica absenta oricaror grasimi - fara ulei ori margarina - face ca postirea sa-si atinga cu adevarat scopul!
Asa ajungem sa ne debarasam de dependete si sa simtim ca ne rugam ... altfel!
Marturisirea aceasta constituie o meditatie la Evanghelia zilei de astazi, care zice:
Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.
Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu? Iisus a răspuns şi le-a zis:
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: "Pâine din cer le-a dat lor să mănânce".
Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii.
Ioan 6, 27-33
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu