Fiica mea a propus, cu ocazia unei petreceri, un joc..
Ideea era ca fiecare sa spuna ce anume ii place si de aici urma sa se deruleze un soi de revelare a personalitatii.
Ideea era ca fiecare sa spuna ce anume ii place si de aici urma sa se deruleze un soi de revelare a personalitatii.
Foarte interesant a fost sa constatam ca toti aveam o problema in a spune ce ne place, la indemana fiindu-ne mai curand lucrurile care nu ne plac.
Poate ca asta explica de ce suntem tentati sa observam la oameni mai curand trasaturile negative decat cele pozitive...
In fine, joaca noastra a scos la iveala, cel putin pentru mine, putina cunoastere a sinelui.
Din ce motiv nu ne cunoastem?
Poate pentru ca sinele se apara prin disimulare, stiind instinctiv ca suntem invadati de idei si dorinte nepotrivite? Sau poate pentru ca ne pacalim cautand altceva decat pe Dumnezeu, refuzand sa acceptam ca El este in noi si nu trebuie decat sa ne scormonim cu atentie sufletele ca sa-L aflam!
Deturnarea atentiei noastre spre cele ce ne corup face sa trecem pe langa sansa de a utiliza timpul vietii spre mantuirea sufletelor noastre.
Ca sa ne mantuim nu este destul sa ne rugam, ci e nevoie de stradanie si de introspectie, si asta este o impreuna-lucrare cu Dumnezeu.
Ca sa ajungem la aceasta co-partasie e nevoie sa sapam adanc in sinele nostru.
Totul porneste de la credinta in Dumnezeu si continua cu reala cunoastere de sine.
Cand ai un diagnostic exact ... stii si de ce tratament ai nevoie!
Cunoasterea asta nu stim ce ne va revela, e o surpriza caci ne dezvaluim, ne regasim dezbracati de tot felul de falsitati pe care ni le-am adaugat spre a fi in acord cu lumea si nu cu Dumnezeu! E posibil sa gasim o armata de demoni in noi, si pentru a-i scoate e nevoie, pe langa credinta, de vointa, onestitate, putere si, nu in ultimul rand, de indrumare.
Omul isi construieste un sistem de auto-protectie prin uitare.
Uitam relele facute de noi pentru a ne suporta, si tot din acelas motiv le tinem minte pe cele ce ne-au fost facute de semeni!
Pana cand nu vom reusi sa inversam lucrurile, nu vom reusi sa ne gasim linistea necesara luptei noastre pentru a fi mantuiti.
Adica pana cand nu vom reusi sa ne judecam, sa acceptam ca am gresit, iertandu-i pe ceilalti si invatand sa iubim dincolo de interese (chiar si pe noi, asa urati cum ne vom descoperi) nu vom reusi sa-L aflam pe Dumnezeu in noi!
Suntem chemati sa lucram, aici pe pamant, la mantuirea noastra si asta presupune un proces care necesita stradanie, munca, renuntari la bucurii frivole, la orgolii desarte, la glorii stupide, acceptarea faptului ca nu suntem tocmai perfecti...
Prin toate acestea vine si schimbarea pe care Dumnezeu o asteapta, pana in ultima clipa, de la noi... si care ne poate aduce mila Lui!
Drumul spre mantuire duce deci prin hatisul cunoasterii de sine.
Cine suntem de fapt?
Raspunsul acesta se gaseste intre noi si Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu