sâmbătă, 8 februarie 2014

Z(IUA) 1

DIMINEATA 


APOSTOLUL SI EVANGHELIA ZILEI


Din a doua Epistola catre Timotei, a Sf Apostol Pavel
Cap 2


"11.Vrednic de crezare este cuvântul: "căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El. "
12.Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi.
13.Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi.
14.Aminteşte-le acestea şi îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea ascultătorilor.
15.Sileşte-te să te arăţi încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului.
16.Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult.
17.Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet,
18.Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a şi petrecut, şi răstoarnă credinţa unora.
19.Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; şi "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului". "

DIN SFANTA EVANGHELIE DUPA LUCA
Cap. 18



1.Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea,
"2.Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina.
3.Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu.
4.Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez,
5.Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere.
6.Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept?
7.Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung?
8.Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?"

Doamne, stig catre Tine, auzi-ma!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu