vineri, 14 februarie 2014

Z 8

Am depasit deja o saptamana de cand tin acest jurnal.

Postul Mare este tot mai aproape...  Incepem curatenia sufletului...

Din Apostoli:

1 Ioan 2; 7-17

7.Iubiţilor, nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care-o aveaţi de la'nceput; porunca cea veche este cuvântul pe care l-aţi auzit.
8.Şi totuşi, poruncă nouă vă scriu – ceea ce este adevărat în El şi'n voi –, pentru că întunericul se duce, iar lumina cea adevărată începe să răsară.
9.Cel ce zice că este în lumină şi-l urăşte pe fratele său, acela este în întuneric până acum.
10.Cel ce-l iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi piatră de poticnire nu-i în el.
11.Dar cel ce-şi urăşte fratele este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii.
12.Vă scriu vouă, copiilor, pentru că de dragul numelui Său v'au fost iertate păcatele.
13.Vă scriu vouă, părinţilor, pentru că L-aţi cunoscut pe Cel ce este de la'nceput. Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că l-aţi biruit pe Cel-Rău. V'am scris vouă, copiilor, pentru că L-aţi cunoscut pe Tatăl.
14.V'am scris vouă, părinţilor, pentru că L-aţi cunoscut pe Cel ce este de la'nceput. V'am scris vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne'ntru voi şi pe Cel-Rău l-aţi biruit.
15.Nu iubiţi lumea, nici pe cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este'n el;
16.pentru că tot ceea ce este în lume – pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii – nu sunt de la Tatăl, ci din lume sunt.
17.Şi lumea trece, şi pofta ei; dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac


EVANGHELIA DUPA MARCU  14: 3-9

3.Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, în timp ce şedea la masă a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat, de mare preţ; şi spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul Lui.
4 Dar erau unii care murmurau în sinea lor, zicând: „De ce s'a făcut această risipă de mir?;
5 că mirul acesta putea să fie vândut cu peste trei sute de dinari şi să li se dea săracilor“. Şi murmurau împotriva ei.
6 Dar Iisus a zis: „Lăsaţi-o, de ce-i faceţi supărare? Bun lucru a făcut ea pentru Mine.
7 Că pe săraci îi aveţi pururea cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.
8 Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte Mi-a uns trupul cu mir, spre îngropare 
9 Adevăr vă spun Eu vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu