marți, 17 ianuarie 2017

"Ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă"...

Si totusi...

A existat dintotdeauna un decalaj intre generatii, dar ceea ce traim azi este realmente tulburator - cel putin pentru cei din generatia mea, ca sa nu mai vorbesc de cei mai varstnici decat mine si care traiesc inca parca pentru a parasi lumea nauciti complet! Este absolut ametitoare viteza cu care s-au schimbat timpurile! 
Ceea ce odata era imoral a devenit azi moral, ceea ce nu se arata, din respect si decenta, se expune azi cu nerusinare, scandalul a devenit spectacol, hotii sunt staruri, banditii pozeaza in victime, egoismul este cultivat de manipulatori ai mintilor noastra pentru a le umple lor buzunarele... in fine, totul s-a intors cu josul in sus!

Cea mai grava pare insa sa fie schimbarea de viziune asupra familiei, aflata in cadere libera ca principiu.
Este ingrijorator pentru ca, pana la urma, familia - cu bunele si mai putin bunele acestei "institutii" - este un mic esantion al lumii! Restransa la nivelul unirii sangvine, familia da cumva buletinul sanatatii societatii!

Caderea principiilor anunta iminenta cadere in general. 
Ce se va naste, daca se va mai naste ceva... ramane de vazut! Caci ceea ce nu este cu putinta pentru om este cu putinta la Dumnezeu!
Si totusi cum oare vom putea supravietui negand toate invataturile lui Dumnezeu? Ce se va alege de lume?
Pana cand?


Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta; Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter. Marcu 10, 2-12

luni, 16 ianuarie 2017

STIM OARE CINE SUNTEM?


Fiica mea a propus odata, cu ocazia unei petreceri, un joc.. Ideea era ca fiecare sa spuna ce anume ii place si de aici urma sa se deruleze un soi de revelare a personalitatii. 
Foarte interesant a fost sa constatam ca toti aveam o problema in a spune ce ne place, la indemana fiindu-ne mai curand lucrurile care nu ne plac. 
Poate ca asta explica de ce suntem tentati sa observam la oameni mai curand trasaturile negative decat cele pozitive...
In fine, joaca noastra a scos la iveala, cel putin pentru mine, putina cunoastere a sinelui.

Din ce motiv nu ne cunoastem? 
Poate pentru ca sinele se apara prin disimulare, stiind instinctiv ca suntem invadati de idei si dorinte nepotrivite? Sau poate pentru ca ne pacalim cautand altceva decat pe Dumnezeu, refuzand sa acceptam ca El este in noi si nu trebuie decat sa ne scormonim cu atentie sufletele ca sa-L aflam!
Deturnarea atentiei noastre spre cele ce ne corup face sa trecem pe langa sansa de a utiliza timpul vietii spre mantuirea sufletelor noastre.

Ca sa ne mantuim nu este destul sa ne rugam, ci e nevoie de stradanie si de introspectie, si asta este o impreune-lucrare cu Dumnezeu.
Ca sa ajungem la aceasta co-partasie e nevoie sa sapam adanc in sinele nostru.
Totul porneste de la credinta in Dumnezeu si continua cu reala cunoastere de sine.
Cand ai un diagnostic exact ... stii si de ce tratament ai nevoie!

Cunoasterea asta nu stim ce ne va revela, e o surpriza caci ne dezvaluim, ne regasim dezbracati de tot felul de falsitati pe care ni le-am adaugat spre a fi in acord cu lumea si nu cu Dumnezeu! E posibil sa gasim o armata de demoni in noi, si pentru a-i scoate e nevoie, pe langa credinta, de vointa, onestitate, putere si, nu in ultimul rand, de indrumare. 

Omul isi construieste un sistem de auto-protectie prin uitare
Uitam relele facute pentru a ne suporta, si tot din acelas motiv le tinem minte pe cele ce ne-au fost facute de semeni! 
Pana cand nu vom reusi sa inversam lucrurilenu vom reusi sa ne gasim linistea necesara luptei noastre pentru a fi mantuiti.
Adica pana cand nu vom reusi sa ne judecam, sa acceptam ca am gresit, iertandu-i pe ceilalti si invatand sa iubim dincolo de interese (chiar si pe noi, asa urati cum ne vom descoperi) nu vom reusi sa-L aflam pe Dumnezeu in noi!

Suntem chemati sa lucram, aici pe pamant, la mantuirea noastra si asta presupune un proces care necesita stradanie, munca, renuntari la bucurii frivole, la orgolii desarte, la glorii stupide, acceptarea faptului ca nu suntem tocmai perfecti...
Prin toate acestea vine si schimbarea pe care Dumnezeu o asteapta, pana in ultima clipa, de la noi... si care ne poate aduce mila Lui!

Drumul spre mantuire duce deci prin hatisul cunoasterii de sine.
Cine suntem de fapt? 
Raspunsul acesta se gaseste intre noi si Dumnezeu!

Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.

Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, şi mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi iarăşi le învăţa, după cum obişnuia. Marcu 9, 42-50; 10, 1

duminică, 15 ianuarie 2017

BOALA - O OCAZIE DE A NE INTALNI CU DUMNEZEU

Omeneste vorbind, este absolut firesc sa ne temem de boala. Cand suntem bolnavi suferim, cheltuim si nu producem nimic!  Nu suntem o companie placuta si, lipsiti de energie, devenim energofagi, ceea ce creeaza celor din jur un disconfort. Astfel suferinta ne izoleaza de lume, si, uneori, ne indeparteaza chiar si de noi insine!

Cand eram inca in scoala primara, bunica mea si-a varsat o oala cu apa fierbinte pe picior! 
Imi amintesc de aceasta perioada cu mare precizie!
Bunica nu se plangea, desi suferinta ei era cumplita, suprafata afectata fiind foarte mare.
Tot ce spunea era: "Domnul m-a oprit pentru ca sa mai am si timp de rugaciune!"
Desigur nimeni nu a dat atentie replicii acesteia, in nici un caz eu, afectata direct de neputinta bunicii, intru-cat a fost necesar sa fiu inscrisa pentru un an la o scoala cu regim de internat, situatie care m-a marcat si care a sporit efectiv suferinta bunicii! 
Dar... de indata ce am avut eu insami de purtat boala... mi-am amintit cuvintele ei!

Ne facem urari de sanatate cu orice ocazie, noua insine ne dorim sanatate inainte de orice, suntem, cu alte cuvinte, speriati de perspectiva suferintei, desi, ca si crestini, ar trebui sa intelegem ca in astfel de situatii Domnul vine în întâmpinarea noastră, asemenea tatălui fiului risipitor! Avem sansa sa-L simtim, sa-I percepem mangaierea.

Pentru aceasta intalnire tot ce ne trebuie este pacea sufletului si intelepciunea necesare pentru de a fi in stare să-L vedem ori să intelegem care este lucrarea Lui cu noi.

Frica ne obnubileaza gandirea, ne impiedica, a priori, sa avem o viziune clara. Daca boala ne induce frica, trupul, mintea si sufletul se vor epuisa in lupta cu ea!

Sa fii in acord cu universul cand suferi... nu este deloc usor, caci boala vine cu ispitele ei! Am trecut prin etapa aceasta... si imi amintesc cat de disipata eram, cat de lipsita de logica... 
Timpul mi-a permis sa vad lucrurile cu detasare!

Cand oare avem ocazia sa ne privim in adanc, sa ne intelegem, sa ne iubim? Boala e momentul de ragaz, sansa noastra de a medita, de a fi in comuniune cu Dumnezeu, chiar daca nu reusim sa ne asezam la rugaciune...

Suferinta este o etapa necesara spre cresterea duhovniceasca.
Stiind ca Dumnezeu ne iese in intampinare... dorinta noastra legitima si omeneasca de sanatate capata alte valente.

Si Evanghelia de astazi despre asta ne invata!

Luca 17, 12-19

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! 
Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. 
Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. 
Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!

vineri, 13 ianuarie 2017

INVIDIA

Am avut o copilarie nu tocmai fericita, daca iau in calcul frustarile mele. Mereu m-am considerat vinovata de ceva nestiut  si asta pentru ca nu locuiam cu parintii mei ci cu bunicii! 
Aceasta nemarturisita famantare a mintii mele de copil m-a marcat serios, nascand in mine un anume spirit de sacrificiu fata de familie, de copii, persoana mea fiind mereu pe ultimul loc! 

Niciodata insa nu am invidiat feministele, pentru ca eu stiu exact ca nu pot si nu vreau sa fiu libera, asa cum intelege sa fie majoritatea femeilor de azi!
Si apoi, ca sa fiu sincera pana la capat, am fost rasplatita cu varf si indesat!
In general nu sunt invidioasa.

Daca stau sa ma gandesc bine, ma si tem pentru lipsa mea de invidie, banuindu-ma de auto-multumire, caci nu mi-am dorit ceea ce nu am putut sa am. Apoi, cred ca nu am nici un merit si ca tot ceea ce am avut in viata a fost prin voia lui Dumnezeu! 

Ca am fost invidiata este sigur! 
Banuiesc ca si azi, dupa ce am ramas vaduva si am cunoscut infernul cancerului, sunt persoane care ma mai invidiaza pentru tot felul de chestii, poate chiar si pentru ca nu am murit... inca!

Invidia este la fel de distructiva ca si crima, este de fapt o crima, ce face rau in ambele sensuri: si persoanei care invidiaza si celei invidiate!  
Pentru invidiosi nu conteaza necazurile tale, nici stradaniile, nici jertfele... ci doar reusitele! 

Revenind la mine, marturisesc ca nutresc totusi uneori un sentiment vecin cu invidia, dar pe care l-as numi mai curand... admiratie! E un soi de ... obiectiv visat si pe care ma tem ca nu-l pot atinge!
Caci asta mi se intampla numai fata de cei care au trairi duhovnicesti! 
Nici case nici masini, nici alte averi, lauri ori succese, ci doar reusita duhovniceasca ma face sa tanjesc, sa imi doresc si eu sa ajung sa o am! Si asta... din totdeauna!

Pentru ca nimic nu cred ca este mai minunat decat sa traiesti in Duhul lui Dumnezeu! 
Dar sunt nevrednica si... raman cu lacrimi de admiratie in ochi, rugandu-ma macar sa-i cunosc pe cei merituosi!



Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa. Marcu 9, 33-41

joi, 12 ianuarie 2017

Se spune ca "fiecare isi poarta propria cruce"

Este o vorba care pare o consolare , relativizand necazurile noastre omenesti facand aluzie la umilintele indurate de insusi Fiul lui Dumnezeu!

Cu siguranta, viata fiecaruia graviteaza in jurul unei jertfe si, fara indoiala, purtam pe umerii nostri slabi, ca pe o cruce grea, toate incercarile vietii noastre!

Si unii nu duc numai o cruce ci... mult mai multe!
Nu poti atunci sa nu te intrebi "de ce?" cu riscul de a nu gasi nici un raspuns!

Totusi nu ne putem numi crestini daca 
 ni se pare nedrept de purtat greutatea... crucilor noastre, cand insusi Fiul lui Dumnezeu si-a acceptat sacrificiul! 

Cine este deci acel om care sa aiba indrazneala sa se creada nedreptatit sa dea o jertfa?
Cine se crede oare mai presus de Mantuitorul Hristos?


Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
Marcu 8, 30-34

marți, 10 ianuarie 2017

VEDEREA LUI DUMNEZEU

In seara asta am urmarit un curs de teologie referitor la "Vederea lui Dumnezeu" si, desi as fi dorit sa pun niste intrebari profesorului C.tin Coman, nu am fost capabila caci... am izbucnit in plans la sfarsitul cursului! 
Starea inca nu m-a parasit!

Ce m-a impresionat? 
Perceperea imposturii noastre, ideea ca lumea si nebunia ei ne tulbura intr-atat incat perspectiva de a-L vedea pe Dumnezeu ramane cantonata undeva la stadiul de studiu teologic,  exercitiu intelectual, bigotism sau orice altceva, numai nu traire in Duh

Oamenii se intrec in explicatii cand in fond tot ce conteaza este experierea personala, cunoasterea personala a trairii in duh! Caci nu informatia naste credinta ci marturia!

Azi am inteles diferenta colosala intre exercitiul rational al credintei si simtirea reala a gustului dulce  al lui Dumnezeu prin experienta personala!

Diferenta asta imi pare, daca mi se ingaduie o reducere la puterea noastra de intelegere, sinonima cu deosebirea intre viata unui cuplu in care fiecare isi face datoria ireprosabil, fara insa a exista iubirea intre cei doi si un altul in care dragostea este elementul care ii impinge pe cei doi sa faca totul tinand cont de bucuria si dorintele celuilalt!

Ca sa imi fie ingaduit sa Il vad pe Dumnezeu trebuie ca duhul meu omenesc sa se reintoarca in sinele meu si acolo sa descopere Lumina Lui! Doamne, ce minunat trebuie sa fie!
Abia atunci se va produce in mine schimbarea, acea schimbare care imi va zgudui viata radical, atat de radical incat nici o alta obligatie sau dorire lumeasca nu va mai avea putere asupra mea! Atunci nu va mai conta nici casa, nici masa, nici copii, nici zi nici noapte... ci numai retrairea acelei bucurii, simtirea dulcetii lui Dumnezeu care ma va face sa fiu dependenta de a iubi

Orice altceva in afara acestei experieri este doar... un exercitiu lumesc, o confuzie intre Dumnezeu, frica de moarte si superstitie! 

E cutremurator sa-ti descoperi credinta afectata de  impostura, mimare si uneori chiar fatarnicie! 

Si aceasta revelatie m-a atins de nu mi se mai opresc lacrimile!

Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat. Marcu 8, 22-26

luni, 9 ianuarie 2017

COMMENT CA VA?

SAU DESPRE OCHII CARE NU VAD


Da! Asa este omul: mintea i se lumineaza in timp, lucruri auzite de sute de ori vin sa i se limpezeasca intr-un tarziu, si, tocmai cand crede ca le stie pe toate, pricepe ca a trecut pe langa adevar timp indelungat fara sa fi stiut in fapt nimic.

Poate ca unii avem mintea invartosata, cum spune Mantuitorul, sau poate, pur si simplu, e un timp anume si pentru intelegerea asta, nereusind sa ajungem la adevar fara sa trecem prin furcile pacatelor si sa facem alegerile care sa ne duca unde trebuie, ajungand sa ne smerim!

Am invatat, de exemplu, ca e greu sa patrunzi in mentalitatea unui alt popor cand o ai deja in carne pe cea a poporului tau, dar, daca nu te incapatanezi, ajungi sa intelegi ca pamantul, muntii, clima, natura in intregul ei, face ca modul de gandire sa difere, conceptele de viata sa fie altele, ca si prioritatile... toate diferentele dintre noi fiind incarcate de istoria locului si de tot ce a lasat acolo Dumnezeu! 

Ani de zile m-a exasperat acest "ça va!?" frantuzesc ! 
Si, dupa ce chiar am facut glume pe seama acestei formule de... politete pana la urma, o intrebare si un raspuns standard, poate chiar un cliseu, dintr-o data am inteles miezul ei si am lacrimat!
Caci atata timp cat traiesti, cat inima ta mai bate, e bine! Traind ai inca puterea sa speri, sa te bucuri, sa alegi, sa te schimbi
Dupa ce viata pamanteasca se incheie... fiecare o ia incotro si-a pregatit... calatoria!

De ma intreabi-acum "comment ca va...?"
Am sa-ti raspund far'sa ezit, ca alta data,
"Ca va bien! Merci", caci bine este daca

In piept inca-mi mai bate inima!
Si, cata vreme e asa... nimic nu e zadarnic,
Pot inca sa glumesc, zambind sagalnic,
Pot inca sa ma mantui, ma mai pot indrepta,
Orice e cu putinta... doar moartea n-o mai pot schimba!

C

Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi numai o pâine aveau cu ei în corabie. Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Şi vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte. Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Şi când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au zis: Şapte. Şi le zicea: Tot nu pricepeţi? 
Marcu 8, 11-21