joi, 8 decembrie 2016

AZI LA MINE ... MAINE LA TINE

... asa suna o vorba de pe la noi!



Nu o data am auzit comentarii legate de intamplari tragice din viata semenilor!

Mie, personal, mi s-a intamplat sa am o conversatie cu cineva care nu s-a putut abtine sa nu se intrebe cu voce tare:
- Oare de ce v-ati imbolnavit de cancer, ca sunteti credincioasa si evlavioasa si veniti la biserica, va rugati...

Suntem tentati adesea sa le cautam celor napastuiti pacate ascunse ca sa justificam intamplarile astea, de care ne temem, incercand sa intelegem "de ce"! 


Numai ca ceea ce se petrece cu cei din jur nu este neaparat ceea ce credem noi la prima vedere!
Boala cuiva, suferinta, nenorocirile semenilor, intamplarile zguduitoare din viata lor sunt pentru noi tot atatea mesaje divine, chemari la pocainta, la luare aminte, la schimbare!

De aceea oamenii nu ar trebui sa se ascunda cand sufera ci sa isi impartaseasca  durerile cu cei din jur. 
Prin ceea ce trece fiecare in parte Dumnezeu urla la noi ca sa auzim, ne transmite tuturor mesajul Sau - caci El spera continuu ca noi sa ne trezim, sa intelegem, sa ne inteleptim si prin experientele altora. 
Nu e necesar si nici nu se cuvine sa despicam fire in patru, sa judecam sau sa le analizam altora pacatele ci sa privim in noi si sa ne venim in fire!
Cei care trec prin incercari nu sunt nici mai pacatosi nici mai rai decat suntem noi insine! 

Domnul ne acorda pe drumul vietii infinite sanse de indreptare!

Asadar invatatura evangheliei de azi este sa luam aminte si la fiecare suferinta a aproapelui si sa ne gandim ca prin ea am primit noi insine o atentionare! 
Si, daca reusim sa implinim porunca iubirii aproapelui, sa si co-patimim cu cei incercati!

Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia. Luca 13, 1-9

marți, 6 decembrie 2016

DESPRE MINE, MAMA SI... MOS NICOLAE

Au fost o data timpuri cand, in tara mea, oamenii, desi  erau saraci, faceau din sarbatori momente fermecatoare.
Credeau in minuni, erau putin pretentiosi si mult credinciosi, chiar daca in ascuns!
Se multumeau cu simboluri si sentimentele aveau valoare in aur!
Copiii nu aveau acces la treburile celor mari, nu neaparat pentru ca acestia erau severi, ci pentru ca doreau sa ii tina pe cei mici departe de necazurile lor, departe de multiplele capcane ale vremurilor!

In tara mea de atunci, intr-o iarna, demult, intr-o casa ce odinioara fusese frumoasa si falnica, intr-o seara de decembrie, o fetita de vreo 7 ani astepta sa vina Mos Nicolae.
Mama ei era plecata undeva, departe de casa, la un spital, unde tatal ei, foarte bolnav fiind, statea internat de luni bune. Auzise ea niste soapte cum ca avea ceva care ar fi putut  sa o imbolnaveasca si pe ea, asa ca el trebuia sa stea izolat, pana ce medicii aveau sa-l vindece!
Si mai auzise ca mama ei umbla in fiecare zi pe drumuri sa-si caute de lucru si ea atunci a inteles de ce trebuia neaparat sa ramana mereu la bunici.
In seara aceea, in ajunul zilei Sf Nicolae, inca inainte sa vina intunericul, isi curata cu atentie ghetutele si le aseza in holul neincalzit de la intrare.
Cand a venit ora de culcare, s-a uitat inauntru dar... nu era nimic. Isi zise ca Mosul inca nu trecuse pe acolo.
Sufland aburul din gura pe geamul lunguiet al usii, mai facu un mic vizor, topind cu caldura ei florile  de gheata desenase de ger pe sticla groasa. Mai privi o data afara! Nici o urma de pasi nu se zarea in zapada cazuta pe cararea de la poarta la intrare! 
Se duse la culcare destul de nelinistita dar cu speranta ca nu va adormi pana la venirea Mosului . 
Se mai scula din pat de vreo trei ori sa-si verifice ghetele dar ... nu gasi nimic.
Incet, incet, incepu sa simta ca somnul o prinde si, cu un ultim efort, mai cobora o data din pat.
Se strecura tiptil, pe intuneric, in holul rece. Stia ca de o va auzi, bunicul avea sa o certe ca iese in frig dezbracata.
Condusa de firul de lumina al becului din curte, isi gasi ghetutele si, varandu-si incet mana inauntru, simti ceva... 
Gasi acolo o portocala si... un bilet!
Portocala o puse jos, nu inainte de a o duce la nas pentru a-i simti mirosul, si, emotionata, desfacu biletul spre a-l citi, caci tocmai invatase sa citeasca si se pare ca Mosul stia asta! 
Potrivi bucatica de hartie in raza de lumina a becului ce lumina curtea, raza ce patrundea slab prin geamul givrat de inghet, si, silabisind, citi literele de tipar scrise pe bilet:

 DRAGA MOSULUI,
AM TRECUT PE AICI IN FUGA...
STIU CA AI FOST CUMINTE, CA STII DEJA SA SCRII SI SA CITESTI,  CA MERITI DARURI MULTE, DAR MOSU E TARE SARAC ANUL ACESTA.
VOI VORBI INSA CU PRIETENUL MEU, MOS CRACIUN, SI IL VOI RUGA SA ADUCA PENTRU TINE SI CEVA  DIN PARTEA MEA.
NU UITA CA TE IUBESC SI CA SUNT MANDRU DE TINE!

TE PUPA

MOS NICOLAE

Fetita era asa de fericita! Reusise sa citeasca - si nu orice, ci un bilet magic scris de insusi Mos Nicolae!

Nu mai stiu daca Mos Craciun a adus si cadoul din partea lui Mos Nicolae... dar pot  sa va spun ca de atunci, in fiecare decembrie, in noaptea de 5 spre 6,  fetita, adolescenta si, mai apoi, femeia in toata firea care a devenit,  a gasit  in ghete, cizme sau pantofi, daca nu un dar, cel putin un biletel de la Mosu'!

Cat timp mama  mea a trait, chiar daca nu mai eram copil si nu mai era nevoie sa-mi cumpere nimeni dulciuri, un biletel tot imi scria... Mos Nicolae!

De cativa ani insa stiu ca Mos  Nicolae nu va lasa nimic in ghetele mele, ale fetitei de odinioara, care azi e bunica si are parul carunt. 
Astept zadarnic desi cred in minuni.
Dar ce pot face?
Lacrimez din nou,  aprind o lumanare si retraiesc aceeasi emotie!
Tot ce imi doresc este sa pot sa las si eu, in amintirea copiilor si nepotilor mei, ceva din magia aceea pe care eu am simtit-o in copilarie, farmecul special pe care mama a stiut sa-l imprime sarbatorilor, cu toata saracia si nefericirea pe care le-a trait in tineretea ei!

E greu sa nu mai ai mama, chiar si cand ai peste 60 de ani!
E greu sa observi ca in spatele tau nu mai este nimeni, ca cei dragi, care pana mai ieri te protejau, pleaca unul cate unul!
Magia sarbatorilor trebuie insa tinuta vie si femeile sunt datoare sa fie mereu atente ca aceasta bucurie sa nu se piarda!

  Draguta mea mama, imi este asa de dor!

marți, 29 noiembrie 2016

AZI, O RUGACIUNE A PARINTILOR PENTRU COPIII LOR


CATRE SF. EFREM CEL NOU

 
Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. 

Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti şi de ispitirile de tot felul. 
Fii lor dascăl înţelept, învă­ţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. 

Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeam­nă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


(Sfântul Efrem cel Nou – Viaţa, minuni, paraclise, acatiste, rugăciuni, Editura Fundaţia Nektarios, Botoşani, pp. 87-88)
În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut. 
Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.  
Luca 9: 37-42

luni, 28 noiembrie 2016

CATEVA GANDURI DESPRE RUGACIUNE

Rugaciunea, ca si cuvant adresat lui Dumnezeu, este indrazneala crestinului de a cere si a-I multumi Lui!

Dar nu toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă  zici cu gura o rugăciune iar mintea se risipeste in duhul lumii, e doar o pacaleala! Căci Dumnezeu, în  rugăciunea noastra,  nu cauta numai cuvantul ce iese din gura, ci cauta si cele ce sunt in mintea şi inima noastra! 

Sa-I multumesti lui Dumnezeu tine de bunul simt, dupa cum si sa stii sa-I ceri ceva are legatura cu o anume decenta.
Domnul ne sfatuieste sa indraznim si sa cerem, caci ni se va da, insa e oare decent sa ceri ceva fara ca tu sa fii parte activa?
Iata deci ca trebuie sa inveti sa ceri dupa cum inveti si sa te rogi!
Imi zicea odata cineva sa ma rog ca sa ia un examen. Bun. De acord! Insa oricat m-as ruga eu cu toti credinciosii din biserica, examenul nu-l va lua daca persoana in chestiune nu s-a pregatit, nu a muncit ca sa parcurga materia! Domnul pedepseste pe cel ce-si ingroapa talantul si nu stie sa-l sporeasca prin ravna!

Personal ma tem sa cer ceva concret de teama ca nu cumva sa departez de la mine o sansa de mantuire care ar putea fi cuprinsa in acel lucru pe care il doresc departat de la mine...
Un prieten de familie mi-a marturisit odata ca Domnul i-a implinit toate cererile. De fiecare data obisnuia sa spuna: "Doamne, daca existi, ajuta-ma sa mi se implineasca aceasta dorinta" si... Domnul i-a implinit toate cererile dar ele s-au dovedit a nu fi tocmai bune pentru el - toate, fara exceptie, fiind probe de suferinta!

O mare problema la rugaciune este concentrarea.
In ce chip ne putem ruga fara ca gandurile noastre sa rataceasca?
Cred ca duhovnicii aud neincetat asta: Parinte, ma rog dar gandurile o iau razna!
Toti trecem prin asta!
Unii preoti spun ca exercitiul rugaciunii este in sine un mijloc de alungarea gandurilor de prisos, altii dau canoane, in timp ce altii isi invata credinciosii sa-l poarte permanent pe Hristos in minte.

In mod traditional, Rugaciunea Inimii - Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul - este practicata de monahi, dar ea este in sine un mijloc de a invata inima sa se roage in timp ce gandul face altceva. Astfel, cand gandul este la rugaciune, inima se roaga si ea si atunci mintea nu mai zboara, ratacita in ispite!

Ca sa ajungi insa la o astfel de strunire a gandului trebuie sa treci prin niste etape importante, dintre care prima ar fi obtinerea binecuvantarii duhovnicului! El stie sa-l indrume
pe crestin astfel incat sa nu existe caderi mai grave decat ratacirea gandului!

Pana una, alta, obisnuinta de a zice tot timpul in gand "Doamne, miluieste" face bine tuturor, oricum si oricand, si este un obicei binecuvantat! E ca un fel de garda de corp!
Sa mergi pe drum si sa spui in gand "Doamne, miluieste" te ajuta nu numai sa nu te simti singur ci chiar sa te simti in siguranta! In timp obiceiul acesta va struni si gandul.

Cat priveste practica corecta a Rugaciunii inimii, ea este un demers ce trebuie indrumat si supravegheat de duhovnic!


În vremea aceea, adunăndu-se popor mult, Iisus a început să le vorbească, zicând: neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât numai semnul proorocului Iona. Căci precum a fost Iona semn Ninivitenilor, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta semn. Împărăteasa de la miazăzi se va scula în ziua judecăţii, alături de bărbaţii neamului acestuia, şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este mai mult decât Solomon. Bărbaţii din Ninive se vor scula în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este mai mult decât Iona. Nimeni, după ce a aprins o lumină, nu o pune în loc ascuns, nici sub vas, ci în sfeşnic, aşa încât cei care intră să vadă lumina ei. Luca 11: 29-33

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

AZI, IN AMINTIREA MAMEI MELE

 
Din Evanghelia zilei de azi, cuvintele:
"Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el." mi-au adus-o in minte pe mama mea.
Si, cum azi este sarbatoarea Sfantului Stelian si ea se chema Steliana, m-am gandit ca, in amintirea ei, sa republic aici o scurta povestire, scrisa mai de mult si aparuta pe celalat blog al meu.



AMINTIRI DIN GRADINA MEA SECRETA

Bunicul meu a fost un barbat nici mai bun nici mai rau decat barbatii timpului sau.

Singurul aducator de venit, a devenit in modul cel mai firesc, in vremurile grele de dupa razboi, protectorul celor trei surori ale bunicii ramase vaduve de razboi, fiecare cu cate trei copii minori! Casa lor era astfel mereu plina, in jurul mesei adunandu-se mai mult de 17 persoane zilnic!

Parea bolovanos si ursuz dar avea inima buna, generozitatea lui fiind de o naturalete dezarmanta.
A murit intr-o zi grea pentru el, in 1977, dupa ce a vazut cu ochii lui cum buldozerele i-au daramat casa parinteasca, in care s-a nascut, si asta pentru a pune in opera visele ceausiste! Nici macar un pom nu este azi acolo! Pe locul casei... e spatiul vid din jurul Casei Poporului!

Cu toate ca tandretea nu facea parte din arsenalul lui de sensibilitati, a avut parte de un sfarsit ... romantic!
Dupa ce si-a terminat lucrul, inceput doar ca sa nu aiba timp sa gandeasca, s-a asezat in pat, cu genunchii la gura, si i-a cerut bunicii... o sarutare, apoi a intrebat-o daca il mai iubeste! Si... gata!

Ea, surprinsa si coplesita, nu a mai putut uita niciodata acele ultime cuvinte, ramanand cumva cu mintea blocata la momentul atat de unic si neasteptat al despartirii de omul ei, pe care il stia morocanos si deloc sentimental.

Si a facut un atac cerebral, ramanand paralizata pana la sfarsitul zilelor ei

Mama mea s-a responsabilizat total, angajandu-se sa aiba grija de bunica.
Si-a suflecat manecile, s-a organizat si a inceput lupta cu necazul.
Si necazul a durat 4 ani!

A cumparat cateva zeci de metri de tifon si a facut scutece, a mai rupt niste cearceafuri vechi si a facut aleze si si-a ingrijit mama cu un devotament desavarsit fara sa-si piarda o clipa rabdarea.

Casa noastra nu avea incalzire centrala. Aveam sobe cu lemne. Inainte de razboi, in sobele acelea se ardeau doua vagoane de lemne pe an dar vremurile schimbarilor adusesera cu ele tot mai multe restrictii.
Lemnele nu se "dadeau" la "liber", adica nu le puteai cumpara dupa nevoie si cand doreai, ci pe cartela, in cantitate fixa si cu programare.
Erai "cineva" deci daca reuseai sa "faci rost" in plus de niste carbuni care, in cea mai mare parte, se dovedeau a fi mai mult pietre si praf!

Astfel, de cand venea frigul, ne limitam la spatiul strict necesar, caci sa incalzesti in intregime ditamai casa toata iarna... era cu neputinta, si mai bine de jumatate din ea ramanea nefolosita pana in primavara.

In fiecare dimineata trebuia sa spargi lemne si uneori chiar sa... sufli peste ele caci, dupa ce ca erau insuficiente, mai erau si ude si cu greu reuseai sa le aprinzi din prima incercare!


Sa te speli era si asta o chestiune delicata caci ar fi trebuit sa incalzesti marele cazan cu apa, tot cu lemne, desigur.
Din aceleasi motive, faceai focul in camera de baie de cateva ori pe iarna! In rest... te spalai intr-un lighean, cu apa incalzita intr-o oala, pe aragaz.

Desigur gazul din butelie se termina astfel repede si, daca consumai mai mult de o butelie pe luna, devenea o problema, insa, daca dadeai de trei ori pretul (!), omul cu butelii o schimba pe cea goala cu una plina!
Era una din marile izbanzi!

Sa speli rufe iarna... era o mare dovada de curaj si harnicie!
Masina de spalat electrica te scutea doar de frecatul rufelor de acel dispozitiv ingenios din tabla ondulata de odinioara, caci altfel... le tot scoteai, le storceai si le si fierbeai invariabil, cu soda sau sapun topit!
Ca sa le limpezesti, de multe ori o faceai cu apa rece... ca ghiata pe care chiar daca o puneai in masina de spalat... intinsul rufelor afara, in ger, te facea sa simti iarna pana in maduva oselor!
Si cand te gandesti ca bunica a spalat mereu cu mana!
Asadar sa speli si sa schimbi un bolnav paralizat, in lunile de iarna nu era un lucru deloc usor, dar mama nu s-a plans niciodata si nu a cerut nici un fel de ajutor.
Spala, fierbea, apreta si calca zilnic - asta pe langa celelalte treburi indispensabile in gospodarie!
Patul bunicii avea mereu asternuturi brodate, albe ca neaua, albe, scobite si calcate precum coala de hartie, dupa modelul de alta data! Ii schimba cearceaful de pat zilnic iar pe cel de la plapuma la doua zile. 
Pentru cumparaturi dadeam mamei cu totii o mana de ajutor caci nu era usor deloc la vremea aceea...

Ii facea toaleta mamei ei in cele mai mici detalii: o spala, o ungea cu ulei sfintit la maslu, o masa, ca sa nu faca escare, o mobiliza la marginea patului. Ii punea zilnic o camasa de noapte curata, o pieptana si o parfuma cu lavanda, apoi ii dadea sa manance si, in timp ce rufele fierbeau si mancarea mocnea incetisor pe aragaz, stateau amandoua la taifas.
Bunica i-a impartasit mamei mele in acei ani multe din povestile familiei ei numeroase si i-a facut multe confidente!
Conversatiile lor au tinut-o pe bunica cu mintea treaza si spiritul viu pana in cea din urma clipa iar relatia lor a devenit in timp absolut speciala, atat de speciala incat sora mamei era uneori geloasa pe "sansa" lor!

Mama se dedica clipa de clipa fara sa cartesca dar era trista pentru ca era constienta ca starea bunicii era ireversibila!

In iarna aceea frigul a fost cumplit.
In Ajunul Craciunului, bunica, femeie credincioasa, i-a spus mamei sa-l cheme pe preot sa faca un maslu si sa o impartasasca.

Mama, ca si fratii ei, se rupsese de credinta, asa cum mai toti cei din generatia lor o facusera, adaptandu-se noii oranduiri care, odata cu implementarea ideologiei marxist-leniniste, il daduse jos pe Dumnezeu incercand permanent sa gaseasca pe cineva sau ceva demn sa-L inlocuiasca.
Ii ramasesera desigur in amintire revarsarire de har ale zilelor de sarbatoare din vremea copilarilei, obiceiurile in care crescuse, dar nevoia credintei se pierduse undeva intre nebuniile vremurilor tineretii ei.

Indiferent insa de ce credea mama mea, cererea bunicii era sacra!

Preotul a venit, a facut cele cuvenite si a impartasit-o pe bunica.

Mama a pregatit cafea, cateva prajituri de post dar si o sacosa cu faina si ulei pentru biserica.

Dupa ce parintele a savurat prajiturile cu gandul la vremurile de alta data, in timp ce sorbea linistit cafeaua din ceasca de portelan fin, unul dintre putinele lucruri ramase din zestrea bunicii, mama se trezi sa faca conversatie!

- Parinte, de ce oare Dumnezeu a pedepsit-o pe mama mea care e ca o calugarita, poate mai curata decat o calugarita? Sa stea ea pe pat si sa sufere?
Preotul, a pus ceasca pe masa, si-a dres vocea si, trecandu-si mana prin parul alb ca neaua, i-a raspuns:

- Fata mea, Dumnezeu da cui poate duce, cat poate duce, si ce da... este spre mantuire.

Mama se ridica de pe scaun vizibil furioasa si, uitand ca vorbeste cu o fata bisericeasca, ii replica aproape certandu-l:
- Ei, asta-i buna. Haide-ti ca m-ati suparat rau de tot cu asta, parinte. Adica tot aluia care indura i se da de indurat? Pai dreptate e asta!
Bunica, ducand mana cea valida la gura, ca pentru a-si reprima un strigat, incremeni. Preotul insa zambi indulgent si ridica din umeri.

- Nu stim noi lucrarea Lui si nu stim a cui este jertfa la necaz!

Mama, intelegand ca facuse o gafa, se repezi la ibricul cu cafea si il goli in ceasca musafirului, vizibil stanjenita!
- Sa ma scuzati parinte. Mai serviti, va rog. zise ea incercand sa schimbe admosfera.

Nu de preot ii era ei cat de bunica ai carei obraji se inrosisera de rusine!

Preotul a plecat iar mama a trebuit sa indure privirea dojenitoare a bunicii!
- Ia sezi tu aici sa vorbim noi doua!
Si au vorbit pana in zori.

Noaptea aceea a fost o noapte lunga, o noapte de taina, in care mama si-a primit lectia de duhovnicie.

Cu vorbe alese cu grija, bunica i-a explicat linistit si pe indelete fiicei sale rebele ca ea nu era deloc nefericita!

Se bucura chiar sa fie impreuna cu fiica ei, nu o durea nimic, nu avea nici o suferinta. Ii parea rau, ce-i drept, pentru truda ei insa, daca Domnul a ales asta pentru ele, va fi stiind El de ce!

I-a vorbit despre crucea pe care o are de dus fiecare in aceasta incercare dar si despre bucuria cu care trebuie sa o poarte, profitand de ragazul dat de Dumnezeu pentru a sterge atatea si atatea dureri nascute intre ele...

Si au mai vorbit multe lucruri despre care insa nu am aflat niciodata! Atunci sufletele lor au fost mai aproape ca oricand.
Nimeni nu a putut trece cu vederea peste complicitatea ce se nascuse intre ele in rastimpul unei intunecate si reci nopti de iarna si nici peste faptul ca revolta si tristetea mamei pentru neputinta bunicii disparusera ca prin minune.

Nimic nu mai era pedeapsa. Necazul devenise in mod minunat un dar!
Caci, asa cum spune un minunat acatist:
"Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau.
Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie;
iar in sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS!
Si inima canta: Aliluia!"


Si si-au purtat cu bucurie povara amandoua, pana la capat, fiecare ducandu-si crucea proprie dar sprijinindu-se una de alta!

In ziua in care ochii bunicii s-au inchis pentru totdeauna, ma aflam la capataiul ei. Refuza sa manance de vreo doua zile. M-a prins de mana si m-a intrebat:
- Maica-ta e aici?
- Nu, i-am raspuns eu.
Nu era, caci o alta nenorocire daduse peste noi...
- Ce bine!
Un zambet de multumire i s-a asternut atunci pe fata
- Sa fie candela aprinsa si stati voi cu mine un pic; lasati-o pe ea sa doarma ca e obosita, saraca!
Si a inchis ochii ca un copil ce adoarme leaganat!
Dupa cateva minute respiratia ei sacadata ne-a lamurit ca timpul despartirii sosise!

Imi este un dor nebun de ei: de mama si de bunica mea, de bunicul, de tata, de sotul meu...
Imi e dor de timpurile cand nu ne uitam la cat de grea era viata, cand reusam sa ne bucuram pentru lucruri marunte in pofida multelor neajunsuri, cand devotamentul fata de parinti era implicit, cand respectul era o masura a lucrurilor...
Mai plang, mai rad, imi ostoiesc dorul scriind despre ei caci, cum ar fi raspuns mama mea cea plina de umor, "asa e viata si n-ai ce-i face"!
Mergem inainte si cale de intoarcere nu e!

Blogul Citei, 11 iunie, 2013


Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc. Luca 8, 16-21

vineri, 25 noiembrie 2016

PENTRU SAU IMPOTRIVA?

Hristos ne spune clar ca nu avem decat doua variante: cu El sau impotriva lui! Indiferenta nu este luata in seama si nici pasibila de clementa!
El ne indica drumul, conduita necesara, prin Cuvantul rostit, prin adevarurile spuse de Insasi Sfanta Gura Sa, rasplatindu-i pe cei care-L urmeaza cu darul vesniciei!

In Evanghelia propusa azi ni se explica de ce!

Cu cat crezi ca poti sa te mentii, sa te descurci singur in hatisul lumii, cu atat te vei clatina! 
De clatinat ne clatinam toti dar una este sa te ridici cu Hristos si alta sa nu ai cum te redresa decat prin alta afundare!
Pe unii Domnul ii ajuta chiar fara sa isi dea seama, urmand un anume drum  nebanuit al trezvirii duhovnicesti!
El este un reper, Calea cea buna spre tinta finala, El ne ofera mana salvatoare care ne scoate din prapastia pierzarii! Toti avem slabiciuni si nimeni nu-i scutit de ispite, de caderi.
Insa, odata ce il purtam pe Dumnezeu in suflet, vom reusi sa ne redresam, sa facem fata acestora, chiar daca uneori cu greu, cu poticniri, poate chiar cu recaderi!

Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Luca 11, 23-26

joi, 24 noiembrie 2016

DEZBINAREA DE AZI SI DINTOTDEAUNA

De 2000 de ani oamenii citesc si tot nu le vine a crede ca Adevarul este scris in Cartea Sfanta!
Azi lumea traieste dezbinare, asa cum dezbinare a fost mereu inaintea tuturor marilor tragedii care au zguduit-o de-a lungul istoriei. 
Insa tot ce se petrece la scara mondiala exista, in mic, la nivelul relatiilor intre oameni. Orgoliile, ura, invidia, judecatile nepermise, pacatele firii si ale mintii, toate ne devoreaza, ne duc spre dezbinare si nu spre unire! 
In unire si in dragoste suntem puternici! Acesta este motivul pentru care ispita dezbinarii ne sta ca oferta inainte! 
Deaceea sansa omenirii sta in schimbarea fiecarui individ, prin urmarea cuvantului lui Dumnezeu!
  
Cineva nebotezat mi-a spus odata ca el nu are nevoie de Dumnezeu ca sa fie bun. Nu pot judeca eu daca astfel se va mantui sau nu, caci asta este decizia Domnului. 
Dar bun nu inseamna neaparat perfect si nepatat, 24 de ore din 24! Gresim si fara sa stim, ucidem adesea cu cuvantul, judecam fara sa avem acest drept, detestam gratuit persoane pe care nici nu le cunoastem si asta uneori doar pentru ca au alta culoare de piele sau alta origine, mintim - fie si numai prin omisiune! Ne simtim indreptatiti sa avem, sa fim, sa pretindem!
Omul este insa sortit greselii si deci pacatului! 
Pentru ratacirile astea ale noastre avem nevoie de El, ca sa tinem calea cea dreapta, ca sa constientizam fiecare pas gresit, fiecare judecata pripita, fiecare eroare, fiecare clipa in care nu stim sau nu putem sa ne smerim! 
Hristos este oglinda in care ne vedem asa cum suntem!

Exista derapaje si in randul crestinilor, demonul extremelor dezbinand chiar Biserica insasi!
In Cartea Sfanta gasim raspuns la toate! Totul e sa nu scoatem cuvantul din context - precum sectele ce au impanzit lumea.

Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis:  

Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui?  
Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Luca 11, 14-23