miercuri, 28 februarie 2018

Bucuria smereniei


Lasă-te răstignit şi nu răstigni.
Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi.

Lasă-te bârfit şi nu bârfi.
Fii blând şi nu zelos şi rău.

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng
căci acesta este semnul curăţiei.

Fii bolnav cu cei bolnavi.
Plângi cu cei păcătoşi.
Bucură-te cu cei ce se pocăiesc.
Fii prieten cu toţi oamenii, dar şi singur în cugetul tău.
Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate.
Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor.
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. 
Dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba.
Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar in trupul tău.
Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău.
Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el.

Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara.
Şi de nu poţi până seara, păzeşte-te măcar să nu te saturi.

De nu eşti curat în inima ta, fii curat măcar în trupul tău.
De nu plângi în inima ta, imbracă-ţi cu jale măcar faţa ta.
De nu poţi milui, vorbeşte măcar cu un păcătos.

De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare.
De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav.
De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi.
De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el.

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea.

Caută înţelepciunea şi nu aurul.
Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase..
Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…

Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Domnul Iisus Hristos o are fata de tine.


(Sfântul Isaac Sirul – Cuvinte despre sfintele nevoinţe, Filocalia X)

luni, 19 februarie 2018

SA PUNEM INCEPUT BUN

Inchid ochii si incerc sa patrund cu gandul randuiala lucrurilor al caror... rost... pare uitat.
Risipim atata energie, inteligenta, entuziasm... doar pentru a ne departa de firesc!

Firescul la care ma gandesc este natura si perfectiunea ei, schimbarile ciclice care fac ca ciresul din curte sa treaca surprinzator de la faza de uscatura la cea de corola de flori fascinante, delicate si pline de vigoare ....

Iarna europeana - cu precaderea cea continentala - este un anotimp antipatic, in general, e lunga, aspra si incarcata de framantari. Nevoiti sa stam mai mult la adapost, in spatii inchise, vitregiti de soare, de lumina... ne ciocnim unii de altii, ne observam suspiciosi, petrecem poate mai mult timp impreuna dar ne si judecam mai mult, acumulam in noi frustrari de tot felul.

Dumineca dinaintea Postului Mare, numita si Dumineca Iertarii, este pentru mine sfarsitul iernii.
Chiar daca mai fulguieste, chiar daca e inca frig... e reperul meu ca natura este pregatita sa se elibereze de uscaciune si sa renasca. In sufletul meu incepe sa reintre speranta si, privind florile  pregatite sa isi deschida mugurii, inteleg ca primavara e deja in prag.

Acumulam in timp de iarna multe nemultumiri. Suntem nevoiti sa traim cu micile sau marile noastre nefericiri hibernale inegrindu-ne sufletele.
In Dumineca Iertarii... incheiem un ciclu si incepem un altul.

E ziua cand putem sa ne eliberam de tot ce am facut rau cerand smeriti iertare celor carora le-am gresit in timpul cand lipsa luminii in viata noastra ne-a facut mai ursuzi si poate mai pretentiosi, cand durerile de tot felul au fost exacerbate si, in consecinta, am fost mai neprietenosi. 

Duminica aceasta e ziua cand ar trebui sa  iertam si noi, la randu-ne, pe cei ce ne-au gresit si chiar sa ne iertam pe noi insine, daca e cazul, pentru a reusi sa o luam de la capat.

A ierta si a cere iertare este esential pentru cladirea spirituala!

Duminica Iertarii marcheaza si inceputul Postului Mare, perioada  de curatire a trupului necesara pentru a trai pe deplin bucuria Invierii!

Dacatoata iarna  am facut tot felul de prostii mancand aiurea, agitandu-ne, lovind si fiind loviti, oblojindu-ne ranile si ascunzandu-ne durerile, ni se ofera ocazia, in cele 45 de zile de acum in colo, sa ne debarasam de balastul acumulat in trup si in suflet.

Doar 45 de zile din an, macar atat sa nevoim pentru ca trupul si sufletul sa intre in rezonanta cu firescul naturii!

Ar trebui sa petrecem Postul mancand sanatos, respirand aerul primavaratec, iesind la lumina, scotocind  in suflete precum in dulapuri , scotand din noi "vechituri", ranchiuni, rautati, nedreptati facute, cautand in adanc greseli inca nemarturisite.

Apoi ar mai trebui sa  facem si un pic de rugaciune si sa ne plecam cu  smerenie in fata "firescului", a maretiei Intreit Sfinte!

Curatindu-ne casa, trupul si sufletul vom renaste  si noi odata cu natura, care se trezeste din somnul iernii pura, frageda, tumultuasa si plina de promisiuni.

Abia astept sa resimt, la sfarsitul acestor zile, multumirea curatitoare a Impartasaniei, sa ma bucur de Bucuria bucuriilor!  "Gustati si vedeti, ca bun este Domnul!"
Cface asta stie cat de greu este sa stai departe de dulcea penitenta a postului!

Frumusetea promisa a ciresului pe care il astept sa infloreasca.... imi da putere sa imi scot "cojoacele" imbacsite, sa fac ordine, in jur si in mine, si sa pun in inima debarasata de toate relele nadejdea, iubirea si credinta renoite!

Imi doresc pentru mine si pentru toti cei ce au credinta ca de azi sa punem inceput bun si cu ravna si nevointa sa iesim mai buni, mai curati, mai frumosi la Lumina cea dorita in Ziua Invierii Domnului!

DUMINIA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI

Duminica  de ieri are o denumire specială: „a Izgonirii lui Adam din Rai”, care ne amintește momentul rupturii comuniunii dintre om și Dumnezeu și al intrării umanității în planul tensiunilor și contradicțiilor, în raport cu sine, cu creația și cu Dumnezeu. 
În tradiția liturgică creştină, intrarea în Postul Mare este asociată cu alungarea din rai a protopărinților, iar eforturile ascetice ale crestinilor din perioada celor patruzeci de zile ce be despart de Pasti sunt asemănate încercărilor umanității căzute de a recupera starea harică pierdută prin păcatul adamic. 
În viața Bisericii însă, postul și rugăciunea nu sunt exclusiv acte de penitență, ci totodată mijloace duhovnicești ce contribuie la prefacerea chipului omului în asemănare cu Dumnezeu, de actualizare continuă, la nivel personal, a harului adus prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Mt. 6, 14-21

joi, 15 februarie 2018

Nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri!

„Numai Hristos are, ca Dumnezeu, puterea să ne dăruiască toate bunătățile. Și foarte bine spune, în loc de: "a fost răstignit", că "a fost înălțat". Celor ce L-au ucis le-a ținut taina neînțeleasă, căci nu erau în stare să o priceapă. Dar celor mai cuminți le-a dat putința să înțeleagă că va pătimi din pricina tuturor și pentru toți. Și socotesc că cineva va putea zice - și foarte drept - că moartea pe cruce este înălțarea în renume și în slavă.

Hristos e preaslăvit și pentru aceasta, aducând omenirii multe bună­tăți, prin care îi atrage pe oameni spre Sine.”

Înălțarea pe Cruce a Mântuitorului Hristos 
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, fragmente din Cărțile 7 și 8, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 41, p. 780

„În vremea aceea arhiereii, cărturarii și bătrânii poporului L-au dus pe Iisus înaintea lui Pilat. Și au început să-L învinuiască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru și împiedicând să dăm dajdie cezarului și zicând că El este Hristos Împăratul. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu ești Împăratul iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici. Și Pilat a zis către arhierei și către mulțimi: Nu găsesc nici o vină în Omul acesta. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învățând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar Pilat auzind, a întrebat dacă omul este galileean. Și, aflând că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era și el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte mult, fiindcă de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El și nădăjduia să vadă vreo minune săvârșită de El. Și L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Iar arhiereii și cărturarii erau de față, învinuindu-L foarte tare. Însă Irod, împreună cu ostașii săi, batjocorindu-L și luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare și L-a trimis iarăși la Pilat. Și, în ziua aceea, Irod și Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, pentru că mai înainte era dușmănie între ei. Iar Pilat, chemând pe arhierei și pe căpetenii și toată mulțimea, a zis către ei: Ați adus la mine pe Omul acesta ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în fața voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om din cele ce aduceți împo­triva Lui. Și nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăși la noi. Și iată, El n-a săvârșit nimic vrednic de moar­te. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Și tre­buia, în ziua praznicului, să le elibereze un vinovat. Dar ei, cu toții, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba, care era aruncat în tem­niță pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor. Și iarăși le-a vorbit Pilat, voind să le elibe­reze pe Iisus. Dar ei strigau, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Atunci el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârșit Acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, iar strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. Și le-a eliberat pe cel aruncat în temni­ță pentru răscoală și ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor. Și, pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din țarină, i-au pus crucea ca s-o ducă în urma lui Iisus. Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care se băteau în piept și Îl plângeau. Dar, întorcân­du-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusa­li­mului, nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri! Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munților: Cădeți peste noi! și dealurilor: Acoperiți-ne! Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? 
Și erau duși și alți doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Iar când au ajuns la locul ce se cheamă «al Căpă­țânii», L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Și, împărțind hainele Lui, au aruncat sorți. Era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste tot pământul până la cea­sul al nouălea, când soarele s-a întunecat, iar cata­peteasma templului s-a sfâșiat pe mijloc. Atunci Iisus, stri­gând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu! Și, aceasta zicând, Și-a dat duhul. Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slă­vit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevă­rat, Omul Acesta drept a fost. Și toate mulțimile care venise­ră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul. Iar toți cunoscuții Lui și femeile care Îl însoțiseră din Gali­leea stăteau departe, privind acestea. 
Și, iată, un bărbat cu nu­mele Iosif, din Arimateea, cetate a iudeilor, sfetnic fiind, care era bărbat bun și drept, care nu se învo­ise cu sfatul și cu fapta lor și care aștepta Împără­ția lui Dumnezeu, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Și coborându-L, L-a înfășurat în giulgiu de in și L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Iar ziua aceea era vineri și se lumina spre sâmbătă. Și, urmându-I femeile care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul și cum a fost pus trupul Lui. Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după porunca legii.”
Luca 23, 1–34, 44–56

miercuri, 14 februarie 2018

NECESITATEA RUGACIUNII


A intreba daca rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu. 


Ce este omul prin el insusi? Un neant, un intuneric plin de mizerie, supus degradarii. Prin el insusi este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat. Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele a nu-l confunda cu raul si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin rugaciune. “Fara Mine nimic nu puteti face”.

Cine se dispenseaza de rugaciune pierde ajutorul lui Dumnezeu si mintea lui ramane intunecata, iar viata lui este o permanenta ratacire.

Dumnezeu acorda totusi harul Sau, fara sa fi cerut, celor ce au vocatia credintei innascuta in ei. Dar acestia, daca vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o ruda credincioasa care s-a rugat neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe cei ce-l iubesc.

Iisus ne indeamna: “Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide” iata calea de a-si insusi harul si mila lui Dumnezeu, calea de a capata lumina cea adevarata, cunostinta cea sigura si nefalsificata.

Iar Iisus adauga: ”Rugati-va neincetat”, iar Sfantul Pavel recomanda pocaitilor sai sa se roage fara intrerupere. 

”Rugaciunea este asemanatoare respitatiei crestinului, care prin ruga sa elimina aerul corupt al secolului pentru a aspira in schimb spiritul datator de viata al harului lui Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Crisostom, iar a inceta sa ne rugam este ca si cum am scoate un peste din apa. Rugaciunea este viata crestinului. Pentru a ne salva trebuie mai intai sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne indepartam de frivolitatile si desertaciunile lumii, sa capatam o cunostinta luminata asupra adevaratelor noastre indatoriri. Ori acestea Dumnezeu ni le descopera in timpul rugaciunii.

Cat de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor, traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.

Numai rugaciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.

“Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine”, spune Sfantul Augustin, iar Sfantul Efrem spune: “Rugaciunea este paznicul modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urei, reprimarea orgoliului, consolarea suferintelor, increderea in rezolvarea tuturor greutatilor .

“Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, ne invata Domnul nostru, iar a rabda ce inseamna decat a ne ruga mereu?

In ziua in care nu ne rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.”Privegheati si va rugati pentru a nu cadea in ispita”. O clipa de neatentie, de indolenta, de lene in privinta rugaciunii si diavolul pune stapanire pe noi. Numai printr-o permanenta rugaciune il putem deci tine la distanta.

Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu. 



Pr. Arsenie  Boca

luni, 12 februarie 2018

CU INCREDERE DIN NOU PE DRUMUL CRUCII

Astazi, practic, incepe Sfantul si Marele Post, chiar daca doar cu p saptamana ... de pregatire!
Ca de fiecare data, purtam in noi nadejdea de a face toate cum se cuvine, de a reusi, nu numai respectarea unui regim alimentar, desprinderea de cele ce apasa sufletele noastre, privirea in adancul fiintei noastre, ci si constientizarea sacrificiului divin spre rascumpararea noastra! 
Fie ca timpul acesta si toate cate le vom purta pe Drumul Crucii impreuna cu Hristos, sa ne fie spre crestere si folos duhovnicesc!


Luca 19, 29–40; 22, 7–39

„În vremea aceea, când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către Muntele care se cheamă al Măslinilor, a trimis Iisus pe doi dintre ucenici, zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n-a șezut vreodată. Și, dezlegându-l, aduceți-l. Iar dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați? veți zice așa: Pentru că Domnul are trebuință de el. Și, plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus. Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegați mânzul? Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuință de el Domnul. Și l-au adus la Iisus și, aruncându-și hainele lor pe mânz, L-au ajutat pe Iisus să urce pe el. Iar pe când mergea El, oamenii își așterneau hainele pe cale. Și, apropiindu-se de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: «Binecuvântat este Împăratul Care vine întru numele Domnului!» Pace în cer și slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii! Atunci El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți să ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm. Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim? Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paștile cu ucenicii Mei? Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți. Iar ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile. Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, iar apostolii s-au așezat împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de pătimirea Mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l între voi; că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce va veni Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! Iar ei au început să se întrebe unul pe altul cine dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Și s-a iscat între ei și o neînțelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? Iar El le-a zis: Împărații păgânilor domnesc peste ei și cei care îi stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, iar căpetenia, ca acela care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care slujește? Oare, nu cel ce sta la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul care slujește. Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă rânduiesc vouă Împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând întorcându-te, întărește pe frații tăi. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte. Iar Iisus i-a zis: Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, zicând că nu Mă cunoști. Și le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traista, iar cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta:

«Și cu cei fără de lege s-a socotit», căci cele despre Mine au ajuns la sfârșit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns. Și, ieșind, S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor și ucenicii L-au urmat.”